„Campioana noastră e într-o nouă finală de Grand Slam și merită să câștige trofeul. Mult succes, Simona Halep”, a scris Hagi pe pagina lui de Facebook, înaintea finalei feminine de simplu de la Australian Open dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki, programată pentru sâmbătă dimineață, de la ora 10:30.
Aceasta este cea de-a treia finală de Grand Slam pe care o va juca Simona, după ce a pierdut de două ori, de fiecare dată la Roland Garros: în 2014, când a fost învinsă de Maria Sharapova, și anul trecut, când a pierdut în fața letonei Jelena Ostapenko.